Știm că ceva a devenit de la sine înțeles, cunoscut de către cei mai mulți atunci când apar glume, meme-uri sau parodii.
Psihanaliza nu scapă de așa ceva iar părintele ei e un meme în toată regula.

Sunt mai mult ca sigur că dacă Freud trăia astăzi ar fi spus că meme-urile sunt un mecanism defensiv în care ne ascundem dorințele sexuale materne/paterne.
Și întocmai pentru că pot glumi cu așa ceva, se înțelege că există o problemă în toată teoria psihanalitică.
Neștiințifică?
Când o teorie nu poate fi dovedită ca fiind greșită (adică nu e falsificabilă), nu poate fi numită drept științifică.
De ce?
Pentru că dacă ceva nu poate – cândva – fi greșit, nu poate fi testat.
Dacă, de pildă, afirm că undeva în lume există o girafă cu aripi de vultur nu pot să greșesc, deoarece nimeni nu-mi poate dovedi că nu e așa.

Totuși, dacă spun că NU există o girafă cu aripi de vultur undeva în lume, afirmația mea e falsificabilă, adică posibil corectă.
Cum așa?
Întrucât există posiblitatea să greșesc.

Dacă cineva găsește vreodată o girafă cu aripi de vultur, instantaneu afirmația mea e dovedită ca fiind greșită.
Asta pentru că știința e obligată să asume – de dragul adevărului – că ceva nu există, înainte de a fi descoperit.
Și ce legătură au astea cu Freud și cu Psihanaliza?

Simplu spus:
Freud și psihanaliza sa nu greșesc niciodată.
Să spunem că mă aflu într-o ședință psihanalitică.

Mi se dă de înțeles că – inconștient – vreau s-o fac cu mama mea.
Îl contrazic agresiv pe terapeut, spunându-i că așa ceva e o aberație și nu-mi poate dovedi că e așa.
Terapetul îmi atrage atenția asupra comportamentului meu iritat, spunându-mi că dacă nu era așa, asta nu m-ar fi deranjat.

„Logic”, din moment ce m-a deranjat afirmația sa, el are dreptate, chiar dacă nu-mi poate dovedi că e exact așa cum spune el.
Cu alte cuvinte, nu poate greși niciodată iar asta e problema psihanalizei:
Are întotdeauna dreptate.
Care ar fi fost concluzia psihanalistului daca pacientul ar fi izbucnit in ras la ideea de sex cu mama?
ApreciazăApreciază
Aș zice un „posibil neomecanism defensiv” :))
ApreciazăApreciază